"Ia-ti ramas bun de la el pentru totdeauna, imi spune-am, uita-te bine la el, niciodata, niciodata ochii tai n-or sa-l mai vada pe Zorba ! "
Cat pe-aci sa ma arunc la pieptul lui batran si sa plang in hohote, dar mi-a fost rusine. Am incercat sa rad ca sa-mi ascund emotia., dar n-am izbutit. Mi se pusese un nod in gat.
Ma uitam la Zorba cum isi intinde gatul lui de pasare rapitoare si cum bea in tacere. Ma uitam la el si mi se impaienjeneau ochii ; ce este oare aceasta crancena taina, viata ? Oamenii se intalnesc si se despart ca niste frunze gonite de vant ; in zadar se osteneste privirea sa pastreze chipul , trupul, gesturile fapturii iubite ; in cativa ani nu-ti mai amintesti daca avea ochi albastri sau negri.
" Din bronz, din otel ar trebui sa fie plamadit sufletul omului, strigam in mine insumi, nu din vant. "