"Ieri era praznic intr-un sat, langa Candia; sa ma ia dracu daca stiu praznicul carui sfant.

Lola - asa e, am uitat sa ti-o prezint : o cheama Lola - imi zice :

- Bunicutule (imi zice din nou bunic, dar acu ca un fel de alintare), bunicutule, as vrea sa merg si eu la praznic.

- Dute , bunicuto, i-am zis, dute.

- Dar vreau sa merg cu tine.

- Nu pot sa merg, am treaba. Dute singura.

- Bine, atunci nu ma duc nici eu.

Am holbat ochii.

- Nu te duci? De ce?

- Daca vii cu mine, ma duc. Daca nu vii, nu ma duc.

- Dar pentru ce ? Nu esti o persoana libera ?

- Nu , nu sunt.

- Nu vrei sa fii libera?

- Nu !

Pe cinstea mea, am simtit ca-mi pierd mintile.

- Nu vrei sa fii libera ? Am strigat !

- Nu, nu vreau ! nu vreau ! nu vreau !

Jupane, iti scriu din camera Lolei, pe hartia Lolei; pentru numele lui Dumnezeu, ia seama, rogu-te. Eu unul gandesc ca numai acela care vrea sa fie liber e faptura omeneasca. Muierea nu vrea sa fie libera. Asadar, muierea e faptura omeneasca?

Te implor raspunde-mi numaidecat. Te imbratisez din toata inima, bunul meu patron.

Eu, Alexis Zorba."

Nikos Kazantzakis

"Alexis Zorba"

"Mancarea, servita din belsug si pregatita cu grija, duduitul focului in soba, trupul infrumusetat, impodobit, mireasma florilor de portocal, toate aceste mici placeri corporale atat de omenesti, cat de simplu si de repede se preschimba intr-o mare bucurie a sufletului !

Deodata, mi se umplura ochii de lacrimi. Am simtit ca, in seara aceea solemna, acolo, la marginea marii pustii, nu sunt singur cuc. O faptura feminina ma intampina, plina de devotament,de gingasie si rabdare : era mama, sora, femeia. Si eu, care imi inchipuiam ca n-am nevoie de nimic, am simtit deodata ca am nevoie de tot.

Zorba trebuie sa fi simtit si el acea blanda emotie, caci, abia intrati, s-a repezit s-o stranga in brate pe cantareata impopotonata :

- S-a nascut Hristos ! a strigat el. Te salut, femeie !

S-a intors spre mine razand:

- Ce ti-e si cu muierea, creatura asta sireata ! Pana si pe bunul Dumnezeu a reusit sa-l imbrobodeasca !"

Nikos Kazantzakis

"Alexis Zorba"

"Cand oare ma voi retrage, in sfarsit, in pustietate, singur, fara tovarasi, fara bucurie si fara tristete, cu unica sfanta certitudine ca totul nu e dacat un vis? Cand, cu zdrentele mele - fara dorinti- , ma voi retrage voios in creierul muntilor? Cand, vazand ca trupul meu nu e decat boala si crima, batranete si moarte- liber, fara teama, plin de bucurie-, ma voi retrage in padure?

Cand? Cand ?, Cand?"

Nikos Kazantzakis

"Alexis Zorba"

CIOBANUL - Masa mi-e gata, am muls oile. La usa colibei mele zavorul e tras, focul arde in vatra. Iar tu, tu poti trimite oricata ploaie, cerule!

BUDDHA - Eu nu mai am nevoie nici de hrana, nici de lapte. Vanturile sunt coliba mea, focul mi s-a stins. Iar tu, tu poti trimite oricata ploaie cerule!

CIOBANUL - Eu am boi, am vaci, am pasunile strabunilor mei si un taur care-mi fecundeaza vacile. Iar tu, tu poti trimite oricata ploaie cerule!

BUDDHA - Eu n-am nici boi, nici vaci. Eu n-am pasuni. Eu n-am nimic. Nu ma tem de nimic. Iar tu, tu poti trimite oricata ploaie cerule!

CIOBANUL - Eu am o ciobanita supusa si credincioasa. De ani si ani de zile ea e muierea mea; sunt fericit sa ma joc noaptea cu ea. Iar tu, tu poti trimite oricata ploaie cerule!

BUDDHA - Eu am un suflet supus si liber. De ani si ani de zile il exersez si-l invat sa se joace cu mine. iar tu, tu poti trimite oricata ploaie cerule!

Iaca, intr-o zi, treceam printr-un sat. un mosneag de nouazeci de ani se apucase sa sadeasca un migdal. "Ei, mosule, am zis eu, sadesti un migdal?"

Da' el, asa povarnit cum statea, s-a intors si mi-a zis:

"Eu, fiule, ma port de parca n-o sa mor niciodata". Si i-am raspuns: "Eu ma port de parca as muri in fiece clipa".

Nikos Kazantzakis

"Alexis Zorba"