"Mancarea, servita din belsug si pregatita cu grija, duduitul focului in soba, trupul infrumusetat, impodobit, mireasma florilor de portocal, toate aceste mici placeri corporale atat de omenesti, cat de simplu si de repede se preschimba intr-o mare bucurie a sufletului !

Deodata, mi se umplura ochii de lacrimi. Am simtit ca, in seara aceea solemna, acolo, la marginea marii pustii, nu sunt singur cuc. O faptura feminina ma intampina, plina de devotament,de gingasie si rabdare : era mama, sora, femeia. Si eu, care imi inchipuiam ca n-am nevoie de nimic, am simtit deodata ca am nevoie de tot.

Zorba trebuie sa fi simtit si el acea blanda emotie, caci, abia intrati, s-a repezit s-o stranga in brate pe cantareata impopotonata :

- S-a nascut Hristos ! a strigat el. Te salut, femeie !

S-a intors spre mine razand:

- Ce ti-e si cu muierea, creatura asta sireata ! Pana si pe bunul Dumnezeu a reusit sa-l imbrobodeasca !"

Nikos Kazantzakis

"Alexis Zorba"