- Iaca, raposatul bunica-meu, zise el dupa o clipa, fie-i tarana usoara ! Era un destrabalat, si el, ca mine ; si cu toate astea, snapanul s-a dus la Sfantul Mormant si a devenit hagiu, Dumnezeu stie si cu ce scop ! Cand s-a inapoiat in sat, unul din cumetrii sai, un hot de capre , care nu facuse nimic bun in viata lui, i-a zis : " Ei, cumetre, mi-ai adus si mie o bucata din Sfanta Cruce a Mormantului ? - Se putea sa nu-ti aduc ? a zis bunicul meu viclean. Cum era sa te uit taman pe tine ? Vino diseara la mine. Ia-l si pe popa sa-si dea binecuvantarea si ti-o dau. Adu si un purcelus fript si niste vin, sa cinstim treaba cum se cuvine . " Seara bunicu-meu se intoarce acasa. Taie din usa lui roasa toata de carii o bucatica de lemn, nu mai mare decat un bob de orez, o inveleste intr-un ghemotoc de calti, toarna deasupra o picatura de ulei si asteapta. Nu dupa multa vreme, iata-l si pe cumatru venind cu popa, cu purcelusul si cu vinul. Popa isi pune patrafirul si-si da binecuvantarea. Are loc inmanarea pretioasei bucatele de lemn, dupa care se reped cu totii la purcel. Ei bine, poti sa ma crezi, poti sa nu ma crezi, jupane ! Cumatrul s-a ploconit in fata bucatelei de usa, dupa aia si-a legat-o de gat si din ziua aceea a fost alt om. S-a schimbat de nu-l mai cunosteai. A apucat calea muntilor, s-a unit cu armatolii si cu Kleftii, a dat foc satelor turcesti. Alerga, neinfricat, prin noianul impuscaturilor. de ce s-ar fi temut ? Purta o bucata din Sfanta Cruce la el, nu-l putea atinge glontele.

Zorba izbucni in hohote de ras.

- Ideea e totul, zise el. Ai credinta ? Atunci o aschie de usa ponosita devine moaste sfinte. N-ai credinta ? Toata Sfanta Cruce nu-i decat o usa ponosita.

Il admiram pe acest om, al carui creier functiona cu atata siguranta si indrazneala si al carui suflet, in orice loc l-ai fi atins, scapara scantei.

- Ai fost vreodata in razboi, Zorba ?

- Parca mai stiu ? raspunse el incruntandu-se. Nu-mi aduc aminte. Care razboi?

- Ma rog, vreau sa spun , te-ai luptat pentru patrie ?

- Ce-ar fi sa schimbi vorba ? Prostii trecute, prostii uitate.

- Tu numesti asta prostii, Zorba ? Nu ti-e rusine ? Asa vorbesti tu despre patrie ?

Zorba ridica capul si se uita la mine. Stateam lungit in pat si deasupra mea ardea lampa cu gaz. ma privi o buna bucata de timp cu asprime, apoi, apucandu-si mustatile cu toata mana :

- Esti un naiv si un pedant, jupane , sa-mi fie cu iertare, zise el in cele din urma. Tot ce-ti spun eu , degeaba iti spun.

Nikos Kazantzakis

"Zorba"