" Vesnicele, zadarnicele, stupidele intrebari: " De ce ? La ce bun? "revin inca odata sa-ti otraveasca sufletul. Aceasta amfora neterminata pe care palise, in timp ce se inalta voioasa si sigura, inflacararea artistului ma umplea de amaraciune.

Deodata, un ciobanas, bronzat de soare, cu genuchii innegriti, cu o naframa marginita de franjuri infasurata in jurul parului sau buclat, rasari pe-o piatra de langa palatul naruit.

- Ei, prietene! striga el spre mine.

Voiam sa raman singur. M-am facut ca nu aud. Dar ciobanasul pufni intr-un ras zeflemitor.

- Ei, te faci ca nu auzi ! Ei, prietene ! ai ceva tigari? Da-mi si mie una ; aci in pustiul asta, mi-e cam lehamite.

Rosti cuvantul "lehamite" cu atata patetism ca mi-a fost mila de el.

N-aveam tigari, voiam sa-i dau bani. Dar ciobanasul se burzului.

- Da-i dracu de bani ! striga el. Ce sa fac eu cu ei? De lehamite ma plang, ti-am zis, da-mi o tigara!

- N-am asa ceva, facui eu deznadajduit, n-am asa ceva !

- N-ai asa ceva! striga, scos din fire, ciobanasul, izbind cu sete in pamant cu botaul. N-ai asa ceva ! Si atunci, ce ai in buzunare? Ca-s umflate doldora.

- O carte, o batista, hartie, un creion si un briceag, raspunsei eu scotand unul cate unul obiectele pe care le aveam in buzunar. Vrei briceagul?

- Am si eu unul. Am de toate ; paine, branza , masline, un cutit, o sula, piele de bocanci si o plosca cu apa, de toate, de toate! Si tu ce cauti aici intre daramaturi?

- Privesc antichitatile.

- Si ce pricepi din ele?

- Nimic.

- Nimic, nici eu. Aia au murit, noi traim. Hai, dute!

Sa fi jurat ca e duhul acelor locuri care ma izgonea.

- Ma duc, am zis eu docil. "

Nikos Kazantzakis

"Zorba"