Cei care stiu , nu vorbesc.

Cei care vorbesc, nu stiu.

Altfel spus, cel intelept tace,

Cel inteligent vorbeste, iar cel prost isi sustine cu tarie parerea.

....................................................................................

Un dirijor facea o repetitie cu orchestra. El i-a spus trompetistului:

- Cred ca aceasta parte ar trebui cantata intr-o maniera mai degraba wagneriana, daca intelegi ce vreau sa spun, mai afirmativa, ca sa spun asa, mai accentuata, cu mai mult suflet, mai multa profunzime, mai...

Dar trompetistul l-a intrerupt:

- Domnule, doriti sa cant mai tare?

Tot ce a mai putut raspunde bietul dirijor a fost:

- Da , asta voiam sa spun !

.........................................................................................

Intreaga congregatie a ramas intrigata cand a constatat ca rabinul ei dispare in fiecare saptamana cu o zi inainte de Sabat. Oamenii il suspectatu ca se intalneste in secret cu Atotputernicul , asa ca l-au pus pe unul dintre ei sa-l umareasca.

Iata ce a vazut omul nostru: rabinul se deghiza in taran si ii slujea unei femei paralizate, o pagana, curatandu-i camera si pregatind pentru ea o masa de Sabat. Cand spionul s-a intors, membrii congregatiei l-au intrebat:

- Unde s-a dus rabinul? A urcat la cer?

-Nu , a raspuns omul. A urcat chiar mai sus.

Anthony De Mello

"Rugaciunea Broastei"

Intr-un mic orasel s-a petrecut un accident de masina. Multimea a inconjurat victima, astfel incat un reporter de la ziarul local nu s-a putut apropia ca sa-i vada chipul.

Disperat, prin minte i-a trecut o idee salvatoare:

-Eu sunt tatal victimei. Faceti-mi loc !

Multimea i-a facut imediat un culoar , ca sa treaca. Ajuns la locul accidentului, el a descoperit, stanjenit, ca singura victima fusese un magar.

.............................................................................................

Un soldat a fost trimis urgent acasa de pe front, caci tatal sau se afla pe patul de moarte.

S-a facut aceasta exceptie pentru el deoarece el era singura ruda a batranului.

Cand a intrat in Camera de Reanimare, el si-a dat seama ca cel ascuns sub tuburi si aparaturi nu era de fapt tatal sau. Se pare ca cineva facuse o greseala ingrozitoare si ca alt soldat ar fi trebuit sa fie in locul lui.

- Cat mai are de trait ? l-a intrebat el pe doctor.

- Nu mai mult de cateva ore, i-a raspuns acesta. Ai ajuns la timp.

Soldatul s-a gandit la bietul fiu al batranului , care se lupta numai Dumnezeu stie pe unde, la mii de kilometri distanta. S-a gandit apoi la batran, care se agata de viata cu ultimele puteri, in speranta de a-si mai revedea o data fiul inainte de a muri. Drept care, s-a hotarat. S-a aplecat peste batran, i-a luat mana in mana sa si i-a soptit.

-Tata, sunt aici. M-am intors.

Batranul a strans mana ce i se oferea. Ochii sai orbi s-au deschis si au ratacit prin camera, i-ar pe fata i-a aparut un zambet. Cand a murit, o ora mai tarziu, el mai zambea inca.

Anthony De Mello

"Rugaciunea Broastei"

Batranul Goldstein, in varsta de 91 de ani, a supravietuit mai multor progromuri in Polonia,

lagarelor de concentrare din Germania, si unor zeci de alte persecutii impotriva evreilor.

-O, Doamne, a spus el, nu-i adevarat ca noi suntem poporul tau ales?

O voce se auzi din cer.

- Da, Goldstein, evreii sunt poporul meu ales.

- In cazul acesta, nu crezi ca ar fi timpul sa mai alegi si pe altcineva?

...................................................................................

Un taran bogat s-a repezit ca un nebun acasa si a strigat in gura mare:

- Rebeca, circula o veste teribila prin oras. A sosit Mesia !

- Si ce ti se pare atat de teribil? i-a raspuns sotia.

Dupa parerea mea, este o veste foarte buna. Nu inteleg de ce esti atat de suparat?

- De ce sunt atat de suparat? a exclamat omul.

Dupa atatia ani de chinuri, am ajuns si noi in sfarsit la prosperitate. Avem astazi o mie de capete de vite, hambarele noastre sunt pline de grau, iar pomii sunt incarcati cu fructe. Si acum, va trebui sa renuntam la toate si sa-l urmam.

- Calmeza-te, l-a consolat sotia. Domnul nostru este un Dumnezeu bun. El stie cate de mult am suferit noi, evreii. Am fost tot timpul chinuiti, de Faraon, de Haman, de Hitler. dar Domnul nostru s-a descurcat intotdeauna. Asa ca nu-ti fa problme. O sa scape el intr-un fel sau altul si de Mesia asta.

Anthony De Melo

"Rugaciunea Broastei"

.......................................................................................

Misticul musulman Farid a fost rugat de sateni sa mearga in audienta la imparatul Akbar si sa-i solicite anumite privilegii pentru satul lor. Farid s-a dus la curte si l-a gasit pe Akbar tocmai cand se ruga. Cand imparatul a terminat, Farid l-a intrebat:

- Ce fel de rugaciune i-ai adresat Atotputernicului ?

- M-am rugat sa-mi daruiasca succes, bogatie si viata lunga.

Farid i-a intors pe loc spatele imparatului si a plecat murmurand:

- Am venit sa-l vad pe imparat, dar am gasit un cersetor, la fel ca toti ceilalti !

...............................................................................................

Un barbat s-a urcat in autobuz si s-a trezit langa un tanar care era in mod evident un hippy. Nu purta decat un singur pantof.

- Hei fiule, ti-ai pierdut un pantof.

- Nici vorba, omule, am gasit unul.

................................................................................................

A fost odata un sfant despre care se spunea ca de fiecare data cand pleca de acasa ca sa-si indeplineasca indatoririle religioase, spunea : " Si acum, Doamne, la revedere ! Am plecat la biserica".

Anthony De Mello

"Rugaciunea broastei"

- Ce-i cu tine ? intreba iritat si dur Ghighi Duca.

-Mi-e rau , sufla Augusta.

El o prinse brusc de subsuori, simtind-o ca se inmoaie din tot trupul. Statea asa, cu Augusta in brate, cazuta cu capul pe pieptul lui si cu genunchii indoiti, si se uita disperat si furios in dreapta si stanga, in cautarea unei solutii, unei scapari. In acelasi timp simtea in nari mirosul patrunzator, eteric, dulceag, usor gretos, al narcoticului. Se uita la broboada Augustei, la trupul greoi, inert in mainile lui care-o tineau de subsuori, la o bucatica de frunte curata si de nas drept, si se intreba vag : " Ce-am eu cu femeia asta ? Cum naiba am ajuns aici ?" Ii veni s-o lase sa cada acolo, pe trotuar, si sa plece sa-si vada de treburi. Dar fiecare om are o margine in capacitatea sa de-a calca legile omenesti; si marginea aceasta nu e la fel de aproape sau de departata la toate posibilitatile de crima, ci e diferita de la un soi de nelegiuire la alta: exista ucigasi care n-ar fura cu nici un pret si hoti care n-ar indrazni sa ucida.

Petru Dumitriu

" Cronica de familie"

Daca privesti dimineata o floare, ea arata intr-un fel, dar daca privesti aceeasi floare dupa-amiaza ea arata altfel, pentru ca intregul mediu s-a schimbat. Daca o privesti seara, aceeasi floare are alta poezie. De dimineata era fericita, vie, dansa, era plina de dorinte, vise, sperante, se gandea sa cucereasca lumea. Dupa-amiaza dorintele au disparut, a venit multa frustrare, acum floarea nu mai spera atat de mult, e putin deprimata, putin trista. Pana seara viata s-a dovedit iluzorie, floarea e pe patul de moarte, imputinata, inchisa, fara visuri, fara sperante.

Osho

"Vedanta"

Angry in the ultimate dimension

I close my eyes and look deeply

Three hundred years from now

Where will you be and where shall I be

-------------------------------------------

No coming, no going,

No after no before,

I hold you close,

I release you to be free;

I am in you

and you are in me.

-------------------------------------------

I have arrived, I am home

In the here, in the now

I am solid, I am free

In the ultimate, I dwell.

--------------------------------------------

Thich Nhat Hanh

" No death,, no fear"

"Ia-ti ramas bun de la el pentru totdeauna, imi spune-am, uita-te bine la el, niciodata, niciodata ochii tai n-or sa-l mai vada pe Zorba ! "

Cat pe-aci sa ma arunc la pieptul lui batran si sa plang in hohote, dar mi-a fost rusine. Am incercat sa rad ca sa-mi ascund emotia., dar n-am izbutit. Mi se pusese un nod in gat.

Ma uitam la Zorba cum isi intinde gatul lui de pasare rapitoare si cum bea in tacere. Ma uitam la el si mi se impaienjeneau ochii ; ce este oare aceasta crancena taina, viata ? Oamenii se intalnesc si se despart ca niste frunze gonite de vant ; in zadar se osteneste privirea sa pastreze chipul , trupul, gesturile fapturii iubite ; in cativa ani nu-ti mai amintesti daca avea ochi albastri sau negri.

" Din bronz, din otel ar trebui sa fie plamadit sufletul omului, strigam in mine insumi, nu din vant. "

- Iaca, raposatul bunica-meu, zise el dupa o clipa, fie-i tarana usoara ! Era un destrabalat, si el, ca mine ; si cu toate astea, snapanul s-a dus la Sfantul Mormant si a devenit hagiu, Dumnezeu stie si cu ce scop ! Cand s-a inapoiat in sat, unul din cumetrii sai, un hot de capre , care nu facuse nimic bun in viata lui, i-a zis : " Ei, cumetre, mi-ai adus si mie o bucata din Sfanta Cruce a Mormantului ? - Se putea sa nu-ti aduc ? a zis bunicul meu viclean. Cum era sa te uit taman pe tine ? Vino diseara la mine. Ia-l si pe popa sa-si dea binecuvantarea si ti-o dau. Adu si un purcelus fript si niste vin, sa cinstim treaba cum se cuvine . " Seara bunicu-meu se intoarce acasa. Taie din usa lui roasa toata de carii o bucatica de lemn, nu mai mare decat un bob de orez, o inveleste intr-un ghemotoc de calti, toarna deasupra o picatura de ulei si asteapta. Nu dupa multa vreme, iata-l si pe cumatru venind cu popa, cu purcelusul si cu vinul. Popa isi pune patrafirul si-si da binecuvantarea. Are loc inmanarea pretioasei bucatele de lemn, dupa care se reped cu totii la purcel. Ei bine, poti sa ma crezi, poti sa nu ma crezi, jupane ! Cumatrul s-a ploconit in fata bucatelei de usa, dupa aia si-a legat-o de gat si din ziua aceea a fost alt om. S-a schimbat de nu-l mai cunosteai. A apucat calea muntilor, s-a unit cu armatolii si cu Kleftii, a dat foc satelor turcesti. Alerga, neinfricat, prin noianul impuscaturilor. de ce s-ar fi temut ? Purta o bucata din Sfanta Cruce la el, nu-l putea atinge glontele.

Zorba izbucni in hohote de ras.

- Ideea e totul, zise el. Ai credinta ? Atunci o aschie de usa ponosita devine moaste sfinte. N-ai credinta ? Toata Sfanta Cruce nu-i decat o usa ponosita.

Il admiram pe acest om, al carui creier functiona cu atata siguranta si indrazneala si al carui suflet, in orice loc l-ai fi atins, scapara scantei.

- Ai fost vreodata in razboi, Zorba ?

- Parca mai stiu ? raspunse el incruntandu-se. Nu-mi aduc aminte. Care razboi?

- Ma rog, vreau sa spun , te-ai luptat pentru patrie ?

- Ce-ar fi sa schimbi vorba ? Prostii trecute, prostii uitate.

- Tu numesti asta prostii, Zorba ? Nu ti-e rusine ? Asa vorbesti tu despre patrie ?

Zorba ridica capul si se uita la mine. Stateam lungit in pat si deasupra mea ardea lampa cu gaz. ma privi o buna bucata de timp cu asprime, apoi, apucandu-si mustatile cu toata mana :

- Esti un naiv si un pedant, jupane , sa-mi fie cu iertare, zise el in cele din urma. Tot ce-ti spun eu , degeaba iti spun.

Nikos Kazantzakis

"Zorba"

Pe sub plopi , jocul de Pasti era in toi.

Era condus de-un efeb voinic, oaches, de vre-o douazeci de ani, ai carui obraji acoperiti de puf nu stiau inca ce e briciul.

Nikos Kazantzakis

" Zorba"

- Dragul meu, mielul s-a transformat in Zorba.

Zorba e cel care-ti vorbeste, te asigur ! Asculta-ma ! O sa ma blestemi dupa aia. Eu sunt Sindbad Marinarul. Nu ca am strabatut lumea in lung si-n lat, nu, nicidecum ! Dar am jefuit, am ucis, am mintit, m-am culcat cu o gramada de muieri, am incalcat toate poruncile. Cate-s la numar ? Zece ? Ah ! as fi vrut sa fie douazeci, cincizeci, o suta, si sa le incalc pe toate ! Si cu toate astea, daca exista un Dumnezeu, n-am teama nici atatica sa ma infatisez inaintea lui, in ziua sorocita. Nu stiu cum sa-ti explic ca sa pricepi. Toate astea, dupa mine, n-au nici o importanta.

Catadicseste bunul Dumnezeu sa-si bata capul cu niste rame si sa le tine socoteala ? Si sa se supere , sa tune si sa fulgere, sa-si faca inima rea ca ai facut un pas gresit si ai nimerit peste muierea viermelui de-alaturi ? Sau ca ai mancat o bucata de carne in Vinerea mare ? Puah ! Fugiti de-acolo, popi umflati de ciorba !

Nikos Kazantzakis

" Zorba"

Zorba se ridicase , cu parul plin de roua si de pamant.

- Iute, jupane ! imi striga el, sa ne imbracam, sa ne facem ferchesi. Azi e sfestania.

Popa si dregatorii satului se vor grabi sa vina. Daca ne-ar vedea tavalindu-ne prin iarba, ce rusine pentru societate ! Haide, sa scoatem gulerele scrobite si cravatele ! sa scoatem mastile de oameni seriosi ! Nu face nimic daca n-ai cap ; palarie sa ai. Jupane, lumea asta merita un scuipat.

Nikos Kazantzakis

" Zorba"

Acest muncitor ignorant, cand scrie, rupe penitele in graba lui plina de nerabdare. La fel ca pe oamenii care si-au lepadat primii pielea de maimuta, sau pe marii filozofi, problemele fundamentale il domina. Le vede ca pe niste necesitati imediate si urgente. Asemenea copilului, vede toate lucrurile pentru prima oara. Fara incetare, se mira si intreaba. Totul ii pare miraculos si, in fiecare dimineata, cand deschide ochii si vede pomii, marea, pietrele, o pasare, ramane cu gura cascata.

"Ce e minunea asta ? striga el. Ce sunt toate aceste taine care poarta numele de pom, mare, piatra , pasare?"

Mi-aduc aminte ca intr-o zi, pe cand ne indreptam spre sat, am intalnit un mos calare pe un catar. Zorba si-a holbat ochii lui rotunzi uitandu-se la animal. Atat de mari trebuie sa fi fost flacara si intensitatea privirii sale, ca taranul a strigat inspaimantat:

- Pentru Dumnezeu, sa nu-l deochi !

Si-si facu semnul crucii.

M-am intors spre Zorba:

- Ce i-ai facut batranului de-a strigat asa ? l-am intrebat.

- Eu ? Nu i-am facut nimic ! M-am uitat la catar, atata tot ! Pe tine, jupane, nu te mira ?

- Ce anume?

- Ei bine, ca exista catari pe lume.

Nikos Kazantzakis

"Zorba"

" - A treia teorie, zise el grabit, neputandu-mi suporta tacerea, e aceasta : exista vesnicie pana si in viata noastra vremelnica, dar ne e foarte greu s-o descoperim singuri.

Grijile de fiecare zi ne tulbura. Doar cativa, fapturile alese, izbutesc sa traiasca vesnicia pana si in viata lor vremelnica. Iar pentru ca ceilalti s-ar duce de rapa, Dumnezeu a avut mila de ei si le-a trimis religia - astfel ca norodul poate trai si el vesnicia.

Terminase si era vadit usurat de-a fi putut vorbi. Ridica spre mine ochii lui mici lipsiti de gene si ma privi zambind. Ca si cum ar fi spus : "Iata, iti dau tot ce am, primeste ! " M-am simtit profund miscat vazandu-l pe acest batranel oferindu-mi astfel, de bunavoie, unuia pe care abia il cunoscuse, roadele intregii sale vieti.

Avea lacrimi in ochi.

- Ce parere ai despre teoriile mele ? ma intreaba el luandu-mi mana intre palmele sale si uitandu-se la mine.

De parca raspunsul meu avea sa-i dezvaluie daca viata ii slujise sau nu la ceva.

Stiam ca dincolo de adevar exista o datorie mult mai importanta, mult mai omeneasca.

- Aceste teorii pot mantui suflete, am raspuns eu.

Episcopul s-a luminat la fata. Era justificarea intregii sale vieti.

Nikos Kazantzakis

" Zorba"

" Marele ascet isi aduna in jurul lui discipolii si le zice:

" Vai de cel care nu poarta in el izvorul fericirii !

Vai de cel care vrea sa placa altora !

Vai de cel care nu simte ca viata de aici si cea de dincolo nu e decat una !"

Nikos Kazantzakis

" Zorba"

" Vesnicele, zadarnicele, stupidele intrebari: " De ce ? La ce bun? "revin inca odata sa-ti otraveasca sufletul. Aceasta amfora neterminata pe care palise, in timp ce se inalta voioasa si sigura, inflacararea artistului ma umplea de amaraciune.

Deodata, un ciobanas, bronzat de soare, cu genuchii innegriti, cu o naframa marginita de franjuri infasurata in jurul parului sau buclat, rasari pe-o piatra de langa palatul naruit.

- Ei, prietene! striga el spre mine.

Voiam sa raman singur. M-am facut ca nu aud. Dar ciobanasul pufni intr-un ras zeflemitor.

- Ei, te faci ca nu auzi ! Ei, prietene ! ai ceva tigari? Da-mi si mie una ; aci in pustiul asta, mi-e cam lehamite.

Rosti cuvantul "lehamite" cu atata patetism ca mi-a fost mila de el.

N-aveam tigari, voiam sa-i dau bani. Dar ciobanasul se burzului.

- Da-i dracu de bani ! striga el. Ce sa fac eu cu ei? De lehamite ma plang, ti-am zis, da-mi o tigara!

- N-am asa ceva, facui eu deznadajduit, n-am asa ceva !

- N-ai asa ceva! striga, scos din fire, ciobanasul, izbind cu sete in pamant cu botaul. N-ai asa ceva ! Si atunci, ce ai in buzunare? Ca-s umflate doldora.

- O carte, o batista, hartie, un creion si un briceag, raspunsei eu scotand unul cate unul obiectele pe care le aveam in buzunar. Vrei briceagul?

- Am si eu unul. Am de toate ; paine, branza , masline, un cutit, o sula, piele de bocanci si o plosca cu apa, de toate, de toate! Si tu ce cauti aici intre daramaturi?

- Privesc antichitatile.

- Si ce pricepi din ele?

- Nimic.

- Nimic, nici eu. Aia au murit, noi traim. Hai, dute!

Sa fi jurat ca e duhul acelor locuri care ma izgonea.

- Ma duc, am zis eu docil. "

Nikos Kazantzakis

"Zorba"

"Ieri era praznic intr-un sat, langa Candia; sa ma ia dracu daca stiu praznicul carui sfant.

Lola - asa e, am uitat sa ti-o prezint : o cheama Lola - imi zice :

- Bunicutule (imi zice din nou bunic, dar acu ca un fel de alintare), bunicutule, as vrea sa merg si eu la praznic.

- Dute , bunicuto, i-am zis, dute.

- Dar vreau sa merg cu tine.

- Nu pot sa merg, am treaba. Dute singura.

- Bine, atunci nu ma duc nici eu.

Am holbat ochii.

- Nu te duci? De ce?

- Daca vii cu mine, ma duc. Daca nu vii, nu ma duc.

- Dar pentru ce ? Nu esti o persoana libera ?

- Nu , nu sunt.

- Nu vrei sa fii libera?

- Nu !

Pe cinstea mea, am simtit ca-mi pierd mintile.

- Nu vrei sa fii libera ? Am strigat !

- Nu, nu vreau ! nu vreau ! nu vreau !

Jupane, iti scriu din camera Lolei, pe hartia Lolei; pentru numele lui Dumnezeu, ia seama, rogu-te. Eu unul gandesc ca numai acela care vrea sa fie liber e faptura omeneasca. Muierea nu vrea sa fie libera. Asadar, muierea e faptura omeneasca?

Te implor raspunde-mi numaidecat. Te imbratisez din toata inima, bunul meu patron.

Eu, Alexis Zorba."

Nikos Kazantzakis

"Alexis Zorba"

"Mancarea, servita din belsug si pregatita cu grija, duduitul focului in soba, trupul infrumusetat, impodobit, mireasma florilor de portocal, toate aceste mici placeri corporale atat de omenesti, cat de simplu si de repede se preschimba intr-o mare bucurie a sufletului !

Deodata, mi se umplura ochii de lacrimi. Am simtit ca, in seara aceea solemna, acolo, la marginea marii pustii, nu sunt singur cuc. O faptura feminina ma intampina, plina de devotament,de gingasie si rabdare : era mama, sora, femeia. Si eu, care imi inchipuiam ca n-am nevoie de nimic, am simtit deodata ca am nevoie de tot.

Zorba trebuie sa fi simtit si el acea blanda emotie, caci, abia intrati, s-a repezit s-o stranga in brate pe cantareata impopotonata :

- S-a nascut Hristos ! a strigat el. Te salut, femeie !

S-a intors spre mine razand:

- Ce ti-e si cu muierea, creatura asta sireata ! Pana si pe bunul Dumnezeu a reusit sa-l imbrobodeasca !"

Nikos Kazantzakis

"Alexis Zorba"

"Cand oare ma voi retrage, in sfarsit, in pustietate, singur, fara tovarasi, fara bucurie si fara tristete, cu unica sfanta certitudine ca totul nu e dacat un vis? Cand, cu zdrentele mele - fara dorinti- , ma voi retrage voios in creierul muntilor? Cand, vazand ca trupul meu nu e decat boala si crima, batranete si moarte- liber, fara teama, plin de bucurie-, ma voi retrage in padure?

Cand? Cand ?, Cand?"

Nikos Kazantzakis

"Alexis Zorba"

CIOBANUL - Masa mi-e gata, am muls oile. La usa colibei mele zavorul e tras, focul arde in vatra. Iar tu, tu poti trimite oricata ploaie, cerule!

BUDDHA - Eu nu mai am nevoie nici de hrana, nici de lapte. Vanturile sunt coliba mea, focul mi s-a stins. Iar tu, tu poti trimite oricata ploaie cerule!

CIOBANUL - Eu am boi, am vaci, am pasunile strabunilor mei si un taur care-mi fecundeaza vacile. Iar tu, tu poti trimite oricata ploaie cerule!

BUDDHA - Eu n-am nici boi, nici vaci. Eu n-am pasuni. Eu n-am nimic. Nu ma tem de nimic. Iar tu, tu poti trimite oricata ploaie cerule!

CIOBANUL - Eu am o ciobanita supusa si credincioasa. De ani si ani de zile ea e muierea mea; sunt fericit sa ma joc noaptea cu ea. Iar tu, tu poti trimite oricata ploaie cerule!

BUDDHA - Eu am un suflet supus si liber. De ani si ani de zile il exersez si-l invat sa se joace cu mine. iar tu, tu poti trimite oricata ploaie cerule!

Iaca, intr-o zi, treceam printr-un sat. un mosneag de nouazeci de ani se apucase sa sadeasca un migdal. "Ei, mosule, am zis eu, sadesti un migdal?"

Da' el, asa povarnit cum statea, s-a intors si mi-a zis:

"Eu, fiule, ma port de parca n-o sa mor niciodata". Si i-am raspuns: "Eu ma port de parca as muri in fiece clipa".

Nikos Kazantzakis

"Alexis Zorba"